Sinaia mi-a impus un respect aparte de la prima întâlnire. Era prin 1971, eram copil și mergeam cu părinții în concediu, la Bușteni. Gara din Sinaia era altfel decât cea din Constanța, decât Gara de Nord, decât toate gările pe care le văzusem până atunci. La Sinaia trenul a stat un pic mai mult pentru că i s-au mai atașat 3 locomotive ca să urce și apoi să coboare Predealul. Gara Prezidențială nu mi-a plăcut. Deloc. Ani de zile m-am întrebat de ce au făcut-o mai urâtă decât gara? De Gara Regală nu se discuta pe atunci, mai ales de față cu copiii (suspectați că ar fi împărtășit informația rapid).

Tot în timpul claselor primare, la sfârșitul clasei a IV-a, am mers la Sinaia în excursie cu școala. Tocmai perla Sinaiei nu am putut să o vizităm pentru că se oprise accesul publicului în castel. Am mai putut sa-l vedem de afară, de pe Aleea Peleșului.  După câțiva ani (nu-mi amintesc exact când), nu mai era posibil nici așa. Peleșul rămâsese doar în poze, dintre care cea mai populară era cea de pe pachetele de cărți de joc. Până la Revoluție, Peleșul a devenit cuvânt interzis. În cercuri foarte restrânse îl puteai auzi.

Dar Sinaia am descoperit-o în realitate, abia în anii studenției. Atunci eram atras de drumeții cu cortul pe munte dar, măcar o zi pe semestru, mergeam să cutreier prin Sinaia. Avea o magie a ei, avea ceva special, un aer de noblețe, un aer aristocratic care, pe vremea aceea trebuia să înceteze și de câte ori mergeam aveam frica în sân că nu voi mai găsi acea Sinaie după care plecasem.

Sinaia nu are o istorie străveche dar a făcut istorie la cel mai înalt nivel. Istoria Sinaiei iese din negură pe la 1672 când spătarul Mihail Cantacuzino, pentru a scăpa de o moarte sigură, prigonit fiind de Domnitorul Grigore Ghica, a apucat drumul deloc sigur al văii Prahovei. Pe vreme aceea Valea Prahovei nu era folosită ca trecătoare între Muntenia și Transilvania. Capitala era la Tîrgoviște și culoarul Rucăr – Bran era pus la punct și din punct de vedere vamal. Puțini negustori se încumetau să-și ducă mărfurile pe un drum foarte anevoios, pe care nu se putea merge cu care, și extrem de riscant din cauza tâlharilor aciuați în pădurile întunecoase de la poalele Bucegilor. Mihail Cantacuzino a fost găzduit de călugării din schitul de pe Molomoț, salvându-i astfel viața. Spătarul și-a ținut cuvântul și între 1690 și 1695 a construit o mănăstire încojurată de ziduri groase, de piatră, pe patru laturi. Impresionat de excursia sa pe Muntele Sinai, spătarul a numit-o Sinaia.

În vara lui 1866, regele Carol I al României vine la Mănăstirea Sinaia și se îndrăgostește iremediabil de frumusețea locului. Această vizită avea să schimbe definitiv soarta Sinaiei. În 1872, Regele Carol și soția sa, Elisabeta hotărăsc să cumpere un loc pe malul Peleșului și să construiască o casă la munte. Cam în aceeași perioadă, Eforia Spitalelor hotărăște să construiască aici o stațiune. În 1874, la dorința regelui, localității i se schimbă numele din Podul Neagului în Sinaia. În 1875 începe construcția Castelului Peleș, unul dintre cele mai frumoase castele pe care le-am văzut. Deja Sinaia atrăgea ca un magnet elitele vremurilor care încep să-și ridice aici case frumoase și cu mult bun gust. Timpul nu mai avea răbdare și în 1876 începe consrucția căii ferate Brașov – București, cale ferată care avea să grăbească toată evoluția Sinaiei și a Văii Prahovei.

În 1911 a început construirea Cazinoului care a fost finalizată în doar 7 luni. Sinaia a devenit locul unde s-au purtat trataive importante, locul unde se întâlneau capete încoronate sau politicieni ai vremii. Stațiunea a devenit repede Perla Carpaților și a atras oameni din toate categoriile sociale care veneau aici pentru a se bucura de aerul curat și frumoasele peisaje ale zonei, pentru relaxare pentru drumeții pe potecile munților sau pentru tratament.

Naționalizarea făcută de comuniști avea să matiseze strălucirea orașului pentru mulți ani. Și pentru că nu li s-a părut suficient, au mai trântit și niște monstruozități cu arhitectură tipică tristei orânduiri.  În zilele noastre multe dintre casele care au atras privirile vizitatorilor Sinaiei au fost retrocedate și renovate. Multe încă mai așteaptă să li se redea grandoarea de altă dată. Sinaia este cel mai frumos loc pentru drumeții urbane. De fiecare dată admir casele sale ca și când le-aș vedea pentru prima dată. Înainte cu câteva zile de restricțiile impuse de covid m-am plimbat din nou pe străzile Perlei Carpaților, în sentimentul de admirație întrerupt de cel de tristețe în fața caselor încă în paragină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sinaia – noblețe, rafinament, elitism
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor. Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri.
Politică de confidențialitate